Am să vă arăt câteva ... gânduri , dacă pot să le spun aşa, culese din jurnalul meu , scrise acum ceva timp. Vreau să vedeţi cum gândeam eu înainte...
"
Mă simt mai rău ca niciodată. Ca să înţelegi cum mă simt, eşti nevoit să treci prin ce trec eu în momentul ăsta. Alte certuri cu părinţii. Simt că mă dispreţuiesc, că nu însemn nimic pentru ei ! Ce vină am eu pentru nervii şi problemele lor ? De ce trebuie să îşi verse amarul pe mine ? De ce dracu' le place atât de mult să bea, să se înece în amarul acelui lichid ? Şi partea cea mai rea este că nu pot face nimic să îi salvez, să le dau o mână de ajutor... Mă simt în plus peste tot, simt că tot ce fac nu este destul de bun. N-am să îmi înţeleg niciodată scopul vieţii. N-am să înţeleg niciodată de ce mă simt atât de vinovată că m-am născut. Poate că ... daca aş muri aş face un bine pentru omenire. Devin foarte egoistă spunând că vreau să mor, pentru că poate există persoane care ţin la mine, dar pur şi simplu m-am săturat ! Oare moartea este singura soluţie ?!
Încep să cred că totul se întoarce împotriva mea. Am învăţat că viaţa nu valorează absolut nimic. Singurătatea a fost pătura perfectă sub care am învăţat să mă calmez, să mă controlez şi să mă închid în mine. Depresia, a fost pentru mine ca o a doua mamă. M-a făcut să văd viaţa cu alţi ochi.
Mi-aş dori să vină acea zi, acea zi în care să pot zâmbi, râde, glumi, fără să mă mai prefac. Pur şi simplu să dau acea mască jos. Din păcate, acea zi nu va veni niciodată. Sunt un nimeni , doar o umbră rătăcită ce îşi caută cu disperare fericirea pierdută !
Oare sunt eu de vină pentru tot ? Aş vrea să cred că viaţa mea este un coşmar şi să mă trezesc speriată spunându-mi că a fost doar un vis urât. Oare ce aş putea face să opresc toată durerea şi suferinţa aceasta copleşitoare ? Din nou plâng, îmi plâng de milă că nu pot face nimic, sunt un gunoi pentru toată lumea. Ce le-am făcut de mă urăsc atât de mult ?
Este foarte adevărat că ... te naşti singur, călătoreşti prin viaţă singur şi mori singur. Off... "
" Uneori durerea este prea mare şi mă simt depăşită de situaţie. M-am săturat să mă tot prefac că zâmbesc, că râd alături de ceilalţi, că sunt fericită, pentru ca nu sunt. Uneori mă simt vinovată că sunt în viaţă. Pur şi simplu nu îmi înţeleg scopul, nu înţeleg de ce trăiesc. Mi-am dat seama că fericirea durează foarte puţin, fiind imediat urmată de un val de suferinţă şi durere. "
Păi , cam atât. Sper că nu v-am plictisit...În tot acest timp am învăţat multe, chiar foarte multe. Sinuciderea este o mare laşitate, cel mai josnic lucru pe care l-ar putea face cineva. Mă gândesc că sunt persoane care ar da orice să mai trăiască măcar câteva secunde ! Btw, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot, chiar dacă uneori nu mai mă simt în stare să trec peste, trebuie să înţeleg că viaţa este un dar, un dar ce trebuie preţuit foarte mult.
Oricât de mult aş suferi, trebuie să îmi spun în gând : Don't worry, be happy !, să mă gândesc că pot trece peste, indiferent de situaţie.
